Blanc

Pata cenusie a aparut in oglinda.Ma apropii si o privesc, nu ma pot desprinde de ea.E imaginea chipului meu.Deseori in zilele astea pustii,stau sa-l privesc.Nu pricep nimic din aceasta fata.Ale altora au un sens.A mea nu.Nici nu pot afirma daca este frumoasa sau urata.Cred ca-i urata,fiindca asa mi s-a spus.Dar nu ma supara.Chiar ma mir ca i se pot atribui calitati de felul acesta,ca si cum ai putea numi frumos sau urat un bulgare de pamant sau sau un bloc de piatra.
Ma sprijin cu toata greutatea pe marginea chiuvetei,imi apropii fata de oglinda,gata-gata s-o ating.Ochii,nasul si gura imi dispar.Nu mai ramane nimic omenesc.Totusi lumea asta lunara imi e familiara.Nu pot spune ca-i recunosc amanuntele.Dar intregul imi da impresia unui lucru deja vazut,care ma toropeste:alunec incet in somn.
As vrea sa ma trezesc:o senzatie vie si directa m-ar elibera.Imi lipesc de obraz mana stanga,intind pielea;ma stramb la mine.O jumatate din fata mea cedeaza,jumatatea stanga a gurii se rasuceste si se umfla dezvelind un dinte,orbita se deschide pe un glob alb.Nu asta cautam:nimic puternic,nimic nou.Adorm cu ochii deschisi,chipul creste,creste in oglinda,un imens halo palid care se topeste in lumina...